Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

13
Iun

0
Bogdan Anicescu – „Factori de influență asupra integrării profesionale a deficienților de auz”

Bogdan Anicescu – „Factori de influență asupra integrării profesionale a deficienților de auz”

Integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități reprezintă un punct central de interes pentru politicile publice și totodată, un obiectiv esențial ce trebuie atins pentru a putea vorbi de o incluziune în adevăratul sens al cuvântului. La modul general, persoanele cu diferite dizabilități se confruntă cu o serie de bariere, de factori negativi ce afectează șansele acestora de a deveni cetățeni activi pe o piață liberă. Discriminarea, lipsa unor adaptări suficiente, lipsa unui nivel ridicat de accesibilizare reprezintă asemenea bariere comune pentru toate tipurile de persoane cu dizabilități. În cele ce urmează, ne vom concentra asupra integrării profesionale a persoanelor deficiente de auz, raportându-ne la aspectele pozitive și negative privind acest proces amplu de dobândire a autonomiei personale prin muncă.
În primul rând, remarcăm faptul că dificultățile pe care deficiența de auz și în special surditatea le generază în raport cu obținerea locurilor de muncă nu țin de insuficiente adaptări ale mediului fizic, întrucât persoanele cu auzul afectat, atunci când nu există deficiențe asociate, nu întâmpină nicio dificultate de deplasare sau de orientare. Cu alte cuvinte, integrarea fizică în societate se realizează cu ușurință. Persoanele surde care utilizează limbajul mimico-gestual ca mijloc principal de comunicare formează și o minoritate cultural-lingvistică, iar „vizibilitatea” acestora în relație cu majoritatea auzitoare este destul de bine susținută. Problema principală apare la nivelul comunicării și, mai mult, la nivelul accesibilizării informației. Aceste persoane surde, fiind crescute, socializate dar și educate în primul rând prin limbajul mimico-gestual, vor pefera întotdeauna acele medii unde există surse de informare prin acest limbaj. La nivel general, nu există o mare deschidere din partea angajatorilor către asemenea adaptări ale informației; în mod ideal, fiecare persoană surdă ar trebui să beneficieze de prezența unui interpret în limbaj mimico-gestual cel puțin la interviurile pentru angajare, dacă nu și în alte situații, precum ședințe importante, semnare de contract etc.
Intervine, astfel, fenomentul discriminării, de multe ori camuflat într-o aparentă îngrijorare a angajatorilor față de siguranța persoanelor deficiente de auz la locul de muncă. Spre exemplu, un angajator ar putea spune că nu îi poate angaja pe cei surzi deoarece în interiorul respectivei firme se lucrează cu anumite aparate care funcționează inclusiv pe bază de sunete specifice, astfel că doar cei hipoacuzici ar putea fi acolo angajați. În realitate, însă, poate fi vorba despre dorința respectivului angajator de a avea persoane cu dizabilități (cu certificate de handicap) în companie, dar care să nu fie prea „diferite” de cele fără dizabilități. În exemplul respectiv, se consideră că persoanele hipoacuzice au pierderi doar parțiale ale auzului, iar prin protezare, vor auzi în continuare suficient cât să se poată înțelege cu superiorii și colegii pe baza limbajului verbal-oral, și nu prin alte metode „speciale”. În alte cazuri, angajatorii nu doresc din start „să se complice” cu persoane care nu aud, motivând în diferite moduri imposibilitatea de a avea persoane surde angajate, sau chiar faptul că nu au nevoie de forță de muncă.
Necunoașterea particularităților de interacțiune, de comunicare și psihologice ale persoanelor surde poate conduce adesea la refuzul de a colabora cu acestea. Mulți angajatori nu cunosc ceea ce implică deficiența auditivă și, mai ales, ceea ce nu implică aceasta la nivel intelectual și psihologic. Deficiența mintală nu este în niciun fel relaționată cu deficiența auditivă și, deși pot exista persoane surde cu deficiențe mintale asociate, nu se poate vorbi de o relație de cauzalitate, lipsa auzului neimplicând și întârzieri în dezvoltarea mintală. Doar în cazuri excepționale de lipsă acută de stimulare se pot găsi asemenea exemple. Totuși, există în continuare multe prejudecăți față de această situație și este cu atât mai dezamăgitor când reflectăm asupra integrității fizice a persoanei surde, asupra capacității acesteia de efort, iar la nivel de concentrare, putem vorbi chiar de o mai bună abilitate de păstrare a atenției (neexistând stimuli sonori perturbatori). Astfel de atitudini ale auzitorilor se reunesc sub conceptul de „audism”, care înseamnă, în esență, concepția conform căreia o persoană este superioară alteia pe baza capacității acesteia de a auzi.
Dincolo de toate aceste aspecte, ofertele de muncă pentru persoanele surde nu sunt cele mai diversificate. Ele implică de obicei acele meserii unde nu există foarte multă interacțiune umană, unde nu se relaționează cu clienții, iar salariile oferite nu sunt, adesea, suficient de motivante. Există și persoane surde cu expectații nerealiste, cu dorințe exagerate sub aspectul financiar sau al programului de lucru, iar aceste elemente combinate duc către noi dificultăți de găsire a locurilor de muncă. În plus, nu există o foarte bună reflectare în școlile profesionale speciale a realitățiilor pieței muncii, mulți tineri absolvenți observând că nu se pot angaja în meseriile pentru care au obținut calificare anterior.
Nu în ultimul rând, statul nu încurajează, prin măsurile luată, o adevărată poliitcă de motivare a tinerilor pentru ocuparea forței de muncă. În prezent, sunt în vigoare prevederile Legii nr. 37/2013, care a modificat Legea nr. 263/2010 (legea pensiilor), eliminând anumite condiții de vechime minimă în câmpul muncii pentru obținerea pensiei de invaliditate. Cu alte cuvinte, orice persoană care a lucrat chiar și o singură lună și care dovedește încadrare în grad de invaliditate poate obține o pensie. Deși la prima vedere această măsură este menită să sprijine persoanele cu diferite afectări care nu pot munci și au dreptul la o pensie de invaliditate, pentru multe persoane surde tinere ea funcționează ca o oportunitate de a obține un venit în plus fără a munci. Spre exemplu, o persoană surdă cu handicap accentuat care obține, astăzi, o decizie de invaliditate, poate ajunge la o sumă lunară în valoare totală de 792 lei (indemnizație de handicap, buget complementar și pensie de invaliditate) fără să muncească deloc. De aceea, un salariu minim pe economie pentru 8 ore de muncă pe zi nu este deloc motivant în fața variantei descrise mai sus, iar plafonarea după absolvire se va instala cu ușurință. Ar fi necesar ca statul să încurajeze persoanele surde, prin anumite programe educaționale și de reorientare profesională, să devină cetățeni activi și persoane care să poată contribui la dezvoltarea economică a societății, pentru creșterea stimei de sine și dezvoltarea personală.
În concluzie, există numeroși factori care influențează în mod negativ integrarea profesională a deficienților de auz în țara noastră, însă în același timp, potențialul și forța de muncă a acestora trebuie și pot fi promovate în societate, în paralel cu o mai bună coordonare cu sistemul de învățământ special.