Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

31
Aug

0
2016-08-31 13.02.45

Factorii Diversității

Atunci când vorbim despre deficienții de auz, nu este facil să oferim o serie de caracteristici privind viața psihică a acestora, interacțiunea cu cei din jur sau dezvoltarea compensatorie, caracteristici care să fie aplicabile întregii categorii largi a acestor persoane ce prezintă această deficiență senzorială. Adesea, simțim nevoia de a face precizări suplimentare pentru a concentra mai bine sensul discuției, precum „Surzii care fac parte din cultura surzilor” sau „surzii care și-au însușit comunicarea verbală”. Motivul pentru care sunt necesare asemenea precizări ține de o diversitate interindividuală de-a dreptul spectaculoasă ce se regăsește în rândul deficienților de auz. Chiar dacă cei cu pirederi auditive prezintă anumite trăsături definitorii, acestea sunt extrem de generale și nu ne-ar putea oferi prea multe informații despre un individ, altele decât faptul că se orientează cu precădere vizual, are o pierdere de un anumit număr de decibeli etc. Când ne dorim să avem o imagine mai aprofundată, o evaluare mai adecvată a deficientului de auz, automat trebuie să cunoaștem, să ținem cont și să investigăm  factori care, odată ce sunt trecuți în revistă unul câte unul, ne vor sprijini la individualizarea tabloului psihic al persoanei respective. Cei mai relevanți asemenea factori sunt următorii:

  • Debutul pierderii auditive: acesta este, poate, cel mai important factor. Deficienții de auz vor prezenta caracteristici moderat până la radical diferite în funcție de momentul în care s-a instalat pierderea auzului. În strânsă legătură cu acest factor se află variabila însușirii limbajului verbal. Astfel, este important dacă un copil își pierde auzul înainte să învețe să vorbească sau după ce a realizat acest lucru. La fel de bine, se consideră că după vârsta de trei ani se păstrează reprezentări auditive în memoria de lungă durată a individului, în vreme ce o pierdere a auzului înaintea acestei vârste presupune lipsa memoriei de tip auditiv. Bineînțeles, caracteristici particulare ale dezvoltării copilului sunt date și de surditatea din naștere. De asemenea, momentul în care s-a produs pierderea auzului are implicații și asupra laturii afectiv-emoționale. O persoană surdă din naștere se va dezvolta din acest punct de vedere echilibrat câtă vreme alte condiții nu îi lipsesc, în vreme ce la o persoană care își pierde auzul după o bună perioadă în care s-a orientat și dezvoltat folosind limbajul verbal și repere sonore permanente, deficiența de auz poate cauza un adevărat șoc emoțional, necesitând prudență în intervenția specialistului. Inclusiv la vârstele înaintate pierderea treptată a auzului poate determina sentimente de inutilitate și deznădejde, irascibilitate etc.
  • Gradul pierderii de auz: în general, o variantă simplă de clasificare în deficiența de auz se face între hipoacuzie și surditate, prin hipoacuzie înțelegându-se o diminuare a capacității auditive mai ușoară sau mai accentuată, surditatea reprezentând lipsa totală a auzului. Totuși, fiecare grad al pierderii auditive presupune anumite caracteristici privind posibilitatea de orientare în mediul înconjurător pe baza reperelor sonore. Totodată, de mare importanță este și natura relației ce există între deficiența de auz și deprinderea limbajului verbal – mai concret, ne interesează dacă o anume pierdere auditivă împiedică însușirea limbajului verbal în mod natural, sau dacă permite acest lucru într-un mod mai puțin lejer;
  • Utilizarea limbajului mimico-gestual: acele persoane deficiente de auz care aderă la cultura surzilor își înșușesc în mod automat și limbajul mimico-gestual, ca limbă ce stă la baza acestei culturi distincte. Astfel, membrii acestei minorități cultural-lingvistice vor ilustra anumite valori, interese și atitudini care îi vor uni, asemenea oricărei alte minorități care trăiește în cultura largă a populației de bază. Surzii care comunică exclusiv mimico-gestual vor avea o manieră specifică de raportare la viață și la lume, militând pentru recunoașterea deplină a limbii lor materne ca o alternativă perfect valabilă pentru funcționarea ca indivizi în societate. În plus, bilingvismul creat de însușirea în paralel a limbajului verbal va determina noi diferențe între indivizi;
  • Familia: un copil, deficient de auz sau nu, are nevoie de sprijinul celor din jur pentru a se dezvolta armonios la nivelul maxim al potențialului său, iar părinții joacă rolul central în acest proces. Copiii surzi ce se nasc în familii de auzitori pot fi relativ dezavantajați sub aspectul dezvoltării comunicării. Aici vorbim de riscul ca părintele, percepând deficiența de auz ca pe o tragedie (boală, necaz etc.) să ajungă prins în lupta sa pentru a reda cu orice preț auzul copilului, neglijând până la un anumit nivel aspectele ce țin de dezvoltarea comunicării primare, iar relația afectivă dintre mamă și copil poate fi de asemenea afectată. În acest context, cuvântul de ordine este „echilibru” – părinții trebuie încurajați să aleagă abordarea despre care consideră că este cea mai potrivită pentru educația și dezvoltarea copilului, după consultații cu o echipă multidisciplinară (psiholog, audiolog, medic, psihopedagog etc.). Pe de altă parte, există cazurile copiilor surzi născuți în familii de surzi, când părinții nu percep surditatea ca pe un neajuns și au deja posibilități de instruire mimico-gestuală primară pentru cel mic, în așa fel încât să asigure dezvoltarea comunicării. Un risc în acest caz este dat de posibilul dezinteres pe care părintele să îl manifeste față de perspectiva recuperării funcției auditive a copilului prin protezare, mai ales când prognosticul este favorabil iar intervenția timpurie – o necesitate. Acest fapt constituie o problemă de actualitate, cu implicații în primul rând culturale (ce duc la rândul lor la perspective radical diferite de percepere a surdității);
  • Deficiențe asociate: deficiența auditivă poate fi în aceste situații cea principală sau cea secundară. Pot exista persoane cu pierderi ale auzului care prezintă și alte deficiențe de natură mintală, fizică sau senzorială. Toate acestea modifică semnificativ parametrii existenței. Este ușor de înțeles că persoanele surde pun un mare preț pe simțul vizual, iar orice afectare a acestuia poate determina consecințe grave în plan emoțional-afectiv.