Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

06
Mai

0
image1 (4)

Interpretare vs. Asistență socială

O întrebare foarte importantă în discuțiile despre interpretarea în limbajul mimico-gestual este, totodată, una din acele întrebări simple în formă, dar care merită toată atenția la răspuns: „Ce face un interpret în limbaj mimico-gestual?” Direct corelată cu aceasta este și varianta negativă „Ce nu face interpretul?”. În funcția de ceea ce răspundem, s-ar putea să descoperim anumite aspecte care să trimită mai mult spre un domeniu de activitate apropiat, mai ales în relație cu persoane cu dizabilități, și anume asistența socială. În cele ce urmează, vom încerca, pe scurt, să oferim o delimitare necesară între interpretarea în limbaj mimico-gestual și asistența socială (în limbajul mimico-gestual) pentru persoane surde.

De exemplu, la întrebarea cu pricina am putea răspunde: „Îmi doresc să ajut persoanele deficiente de auz să se integreze în societate”. O astfel de abordare denotă o înclinație către asistența socială, nu către interpretare. Un alt răspuns ar fi: „M-a interesat dintotdeauna limbajul mimico-gestual și cred că pot să devin o voce pentru cei surzi în relația lor cu instituțiile statului sau cu orice altă persoană”. De această dată, devine evidentă înclinația către interpretare, iar din cele două exemple deducem „centrarea pe limbajul mimico-gestual”  versus „centrarea pe deficiență sau persoană”.

În funcție de situațiile în care se află, o persoană surdă poate avea nevoie atât de interpret, cât și de asistent social, nu neapărat în același timp. Așadar, persoana care cunoaște foarte bine limbajul mimico-gestual trebuie să aibă foarte clar delimitat rolul interpretului. Asociația Mondială a Interpreților în Limbaj Mimico-Gestual a oferit o precizare în acest sens astfel: „Rolul interpretului este cel de a interpreta între persoanele care folosesc limbajul mimico-gestual și cele care folosesc limba vorbită, pentru a asigura o informație completă și precisă atât pentru persoanele surde cât și pentru cele auzitoare” (extrase din Declarația Asupra Rolului Interpretului, WASLI, iunie 2014). Dacă persoana surdă consideră că în rezolvarea unei situații poate purta ea însăși de la un cap la altul conversații cu instituții și persoane fizice, atunci persoana de care nevoie este un interpret. Dacă, în schimb, se confruntă cu anumite situații mai problematice pe care nu le poate rezolva singur (iar prin „singur” se înțelege „prin vocea interpretului”), atunci este foarte probabil să necesite o intervenție pe calea asistenței sociale.

Interpretul în limbaj mimico-gestual este bilingual și bicultural, el raportându-se în permanență la cultura surzilor și la cea a limbii vorbite atunci când interpretează, pentru a surprinde toate aspectele de nuanță ce dau anumite caracteristici particulare unui mesaj transmis sau recepționat. Eforturile sale se concentrează pe dezvoltarea continuă a abilităților de comunicare mimico-gestuală, dar și a însușirii aprofundate a limbii vorbite. Practic, atunci când vorbim strict de interpretarea, persoana surdă trebuie să ne apară mai degrabă ca un cetățean străin, ce folosește o limbă străină și aparține unei alte culturi, și care are nevoie de asistență pentru întreținerea comunicării, fără a i se modifica în niciun fel mesajele primite/transmise și fără a avea un alt rol decât cel de participant direct în comunicare.

Ideal, o persoană trebuie să se specializeze într-un domeniu pe care îl simte mai potrivit pentru aceasta, în funcție de dorințele și convingerile personale. „Comutarea” permanentă între interpretare și asistență socială nu creează un context favorabil aprofundării unei direcții, ci poate duce la o confuzie a rolului pe care acel specialist îl are în relație cu persoana surdă și cu limbajul mimico-gestual.

Pentru o și mai bună delimitare, oferim o paralelă între cele două abordări:

Criteriul de diferențiere Asistență Socială Interpretare
Inițiativa în dialog Cel care inițiază dialogul este asistentul social, care salută și prezintă ulterior persoana surdă și problema acesteia; Persoana surdă salută de la bun început și întreține întregul dialog cu partenerul, menționând că este asistată de un interpret
Folosirea persoanei întâi Se utilizează expresii precum „Domnul / Doamna spune că…” Interpretul nu folosește persoana a treia atunci când transpune în limba vorbită mesajele provenite de la persoana surdă;
Volmul de informații Unele informații sunt adăugate de asistent social, dincolo de ceea ce persoana surdă precizează și declară; Interpretul nu face nicio precizare personală / suplimentară, se ocupă doar de preluarea și transmiterea mesajelor în ambele direcții;
Cunoașterea persoanei surde și a problemei Este cunoscută problema persoanei chiar în profunzime, precum și alte aspecte despre viața ei; persoana surdă are de multe ori un dosar personal. Interpretul poate avea o simplă cunoaștere generală asupra problemei persoanei, fără detalii irelevante demersului de moment.