Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

31
Aug

0
2016-08-31 13.05.30

Permise conducere – persoane cu deficiențe de auz

Auzul este considerat al doilea simț ca importanță în orientarea persoanei, pe primul loc aflându-se simțul vizual. Adesea, persoanele fără deficiențe auditive nu își pot imagina viața fără auz, iar problemele de natură afectiv-emoțională care apar la persoanele asurzite (care și-au pierdut auzul ulterior nașterii, după ce și-au construit adaptarea la mediu pe baza tuturor simțurilor) vorbesc de la sine – astfel, am putea uneori să acordăm o importanță ușor exagerată simțului auditiv în raport cu realitatea pe care ne-o oferă mai ales comunitatea surzilor. Aceasta este formată din persoane deficiente de auz, care comunică în limbajul mimico-gestual, dezvoltând o cultură aparte (cultura surzilor) și care nu percep surditatea ca pe o povară / problemă / boală, ci mai degrabă ca un factor de diferențiere culturală, ca pe un element ce creează o manieră specifică de raportare la lume și la viață. Însuși faptul că persoanele surde ating autonomie socială și financiară, urmează diferite niveluri de învățământ, își întemeiază familii, se bucură de viață ș.a.m.d. ar trebui să ne demonstreze, indiscutabil, că surditatea în sine nu este o barieră pentru integrare atunci când societatea este cu adevărat incluzivă.

Considerând acestea, iată că una din problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele deficiente de auz din România o constituie dreptul de a conduce autovehicule. Unul din miturile privind persoanele surde este cel legat de închipuita incapacitate a acestora de a conduce autovehicule (în special motociclete și mașini mici), pe motiv că auzul ar avea un rol crucial în comportamentul șoferului în trafic. În realitate, experiența de zi cu zi ca șofer poate servi oricui drept dovadă că vederea este simțul pe care ne bazăm cel mai mult în această activitate. De mare importanță este și integritatea fizică, precum și sănătatea mintală. Auzul poate avea o anume relevanță dacă autovehiculul pe care vrem să îl conducem este mai voluminos și mai dificil de manevrat. Însă, pentru autovehiculele de categorie A și B, acesta ar trebui să aibă relevanță minimă, sau chiar zero. De altfel, multe abeteri de comportament în trafic sunt relaționate de elemente sonore (de exemplu, vorbitul la telefon, distragerea atenției într-o conversație cu altă persoană din mașină, muzica dată foarte tare ș.a.m.d.). O persoană surdă, desigur, nu-și va pierde niciodată concentrarea prin aceste moduri, existând chiar mai puțini factori care să determine tulburări ale atenției în timpul conducerii autovehiculelor.

La nivel internațional, Federația Mondială a Surzilor a emis în anul 2009 o declarație privind dreptul persoanelor surde de a conduce un autoturism sau alte categorii de vehicule. În cadrul acesteia, se precizează că „surditatea nu limitează în niciun fel abilitatea unei persoane de a conduce autovehicule”, iar „un șofer surd nu constituie un risc pentru traficul în siguranță”. De asemenea, se mai menționează că „nu există nicio dovadă că șoferii surzi sunt implicați în mai multe accidente de circulație, sau că sunt supuși unui risc mai mare față de cei cu auz normal”.

În România, prima persoană surdă care a obținut permisul de conducere a reușit acest lucru în 1969, mulți alți surzi obținând ulterior această calificare, ce permite libera circulație, participarea la trafic în condiții de egalitate. Cu toate acestea, în prezent, persoanele surde de la noi din țară se confruntă cu refuzul unităților medicale autorizate de a le acorda cale liberă spre înscrierea la școala de șoferi sau chiar în ceea ce privește preschimbarea permisului dupa data expirării, motivul principal constituindu-l Ordinul Ministerului Sănătății nr 1162/2010, pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul. Pe scurt, acest ordin a abrogat vechile acte normative în care surditatea nu mai era menționată ca boală incompatibilă cu abilitatea de a conduce autovehicule. În Ordinul 1162/2010, referirile la auz sunt ambigue: „Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau reînnoite pentru candidații sau conducătorii auto din grupa 2 numai cu avizul unei unități de asistență medicală autorizate. Se acordă o atenție deosebită examinării medicale, ținându-se seama de posibilitățile de compensare.” Prin „grupa 2”, în sensul acestui act, înțelegem doar „conducători auto ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E”, neexistând nicio referire directă la situația conducătorilor de autovehicule de categorie A și B. Din acest motiv, unii medici responsabili cu avizarea dosarelor ajung să refuze orice responsabilitate pentru acei cetățeni care nu aud și nu poartă aparate auditive, de unde rezultă inclusiv o discriminare în ceea ce privește a beneficia de un control și de o certificare din partea unui specialist, în condițiile legii.

În plus, necesarele modificări legislative viitoare trebuie să ia în considerare și limbajul mimico-gestual utilizat în comunitatea surzilor, fiind justificată prezența unui interpret autorizat în situații oficiale ce țin de examinarea medicală a persoanelor deficiente de auz. Totodată, și asupra termenului de „compensare” este nevoie de detaliere privind măsurile concrete ce se impun a fi luate pentru a i se permite persoanei surde să conducă autovehicule: aceste măsuri trebuie să treacă dincolo de compensarea tehnică prin utilizarea aparatului auditiv – limitarea la această idee nu reprezintă altceva decât o propagare a aceluiași model medical de abordare a handicapului, centrat pe deficiență și nu pe funcționarea în societate a individului. În schimb, o compensare autentică prin reflectarea modelului social de abordare a handicapului are în vedere elementele de adaptare a autovehiculului (oglinzi duble care să sporească vizibilitatea, alte aparate pentru alerte sonore etc.).

În concluzie, acțiunile viitoare în acest sens trebuie să reflecte Convenția O.N.U. privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, cu deosebire Articolul 5, alin. 2: „Statele Părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel.”